Nicolae Guta

Nicolae Guta

Nume naştere	Nicolae Linguraru
Data şi locul naşterii	3 decembrie 1967 Aninoasa, România

Gen muzical	manele, lăutărească
Ocupaţie	cântăreţ, compozitor
Tipul de voce	tenor
Instrument(e)	acordeon
Ani de activitate	din 1992
Case de discuri	Amma Record, Big Man
Website	nicolaeguta.ro

Nicolae Guţă

Nicolae Guţă, pe numele său adevărat Nicolae Linguraru (n. 3 decembrie 1967, Aninoasa, judeţul Hunedoara), este unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi şi compozitori români de manele, ca origine etnică fiind rom. Numele său de scenă mai apare scris ca Nicolae Gutsa (transliterare) în cazul publicului nevorbitor de limba română.

A debutat discografic în 1992, bucurându-se de aprecierea publicului mare numai în ultimii ani 1990. Repertoriul său este impresionant ca vastite şi prin diversitatea stilistică. Cântăreţul a abordat mai întâi genul lăutăresc (fiind apreciat de criticii străini ca un exponent al muzicii de jazz ţigănesc contemporane). Din anul 1998, muzica lui Guţă foloseşte tot mai frecvent ritmul de manea, interpretul devenind unul dintre principalii promotori ai genului. Se va autointitula „regele manelelor” în 2004. Manelele create de Guţă îmbină elemente de muzică lăutărească cu influenţe din genurile pop şi hip hop. Printre cele mai mari succese ale sale se numără piesele „Dintr-o mie de femei” şi „Aş renunţa”.^[1]

În România nu există o critică muzicală care să fi comentat prestaţia cântăreţului. Spre deosebire de poziţiile favorabile ale recenzenţilor de peste hotare, numeroşi intelectuali şi jurnalişti români îi acuză sever producţiile. Guţă este privit de către publicul neascultător de manele drept o emblemă a genului; de aceea, reproşurile ce i s-au adus sunt în esenţă cele primite şi de alţi interpreţi de manele. Astfel, cântăreţului îi sunt imputate vulgaritatea limbajului şi concepţia muzicală modestă.^[2] În cazul preluărilor de piese de la muzicieni străini (cu noi texte în limba română şi cu numeroase diferenţe de stil interpretativ), Guţă este tot mai frecvent acuzat de plagiat, cu toate că nu există dovada însuşirii pieselor de către acesta.

Primii ani. Debutul

S-a născut în Aninoasa, judeţul Hunedoara, într-o familie săracă cu mulţi copii.^[3] Părinţii au murit amândoi timpuriu. Mama era o ghicitoare cunoscută în Petroşani ca Maria Ghicitoarea; cântăreţul şi-o aminteşte „foarte credincioasă” şi consideră că „a făcut multor oameni bine.”^[4] Într-o ediţie din 2009 a emisiunii de divertisment Apropo TV (postul ProTV), Guţă a povestit că tatăl său a câştigat o mică avere prin bişniţa cu săpunuri aduse de peste graniţă.^[5] Fraţii lui Nicolae, Ori şi Samir, l-au sprijinit în cariera sa; drept răsplată, câteva cântece ale cântăreţului conţin dedicaţii adresate lor (de exemplu, „Dacă ai pe lume fraţi”). Numele celorlalţi fraţi ai lui sunt amintite în dedicaţia piesei „Doamne, dacă n-aş avea copii”: Ilie, Silvia, Doina şi Lucreţia.

Tânărul Nicolae a lucrat la Căile Ferate Române Petroşani, făcând parte dintr-o echipă formată numai din romi. „Am lucrat la târnăcop şi lopată. Noi, romii, le avem mai greu cu şcoala. Avem mai mult şcoala vieţii”, declara cântăreţul mai târziu. După ce toţi membrii echipei au fost concediaţi, s-a angajat la Regia Apelor din Petroşani, unde a fost ajutat de un maistru să obţină calificarea de sudor-instalator. Acolo a lucrat timp de opt ani.^[6]

A început să cânte din jurul vârstei de opt ani, remarcându-se la spectacolele pionerieşti din Petroşani.^[1] După decembrie 1989, a cântat muzică de petrecere în restaurante şi localuri din Timişoara şi Petroşani, la diferite aniversări sau nunţi.^[6] Guţă a studiat vreme de un an şi jumătate acordeonul la Şcoala Populară de Artă^[1] (poate fi văzut cântând la acest instrument în videoclipurile pieselor de mai târziu, „Gigolo” şi „Locul unu”). În anul 1992 şi-a lansat primul album.^[6]

Cariera muzicală

Etapa lăutărească

Numărându-se între primii lăutari apăruţi în România după 1989, Guţă a participat activ la modelarea genului manele, la acea vreme doar o ramură a muzicii lăutăreşti. Într-o primă perioadă (până în anul 1998), Guţă nu a folosit ritmul de manea, experimentând în schimb cu timbre moderne (chitară electrică, sintetizator) asupra muzicii lăutăreşti bănăţene, imprimându-i astfel un colorit pe care-l va întrebuinţa şi mai târziu în manele. Cântăreţul îşi aminteşte: „Lăutarii râdeau la început de instrumentele astea, orga şi chitara electronică, cu care cântau românii. Pe acestea le foloseşte azi maneaua cântată de ţigani.”^[1]

Piesele timpurii semnate de Nicolae Guţă folosesc o orchestră acustică (singurele „licenţe” fiind chitara electrică şi sintetizatorul), împrumutând sonorităţi din muzica uşoară a anilor 1980 (sintetizatorul, în special pe discurile Volumul 2 şi Volumul 3). Orchestra se va menţine în această formă de-a lungul acestei prime etape, doar cu mici variaţii (lipsa viorii de pe Volumul 2 sau a acordeonului de pe Iar îi nuntă mare-n sat). Stilul puternic ornamentat al interpretării lui Guţă este pus în lumină de piesele doinite. Încă din primele înregistrări se recunoaşte un alt element specific al cântatului său: scat-ul (cântatul pe silabe fanteziste, lipsite de sens^[7]) rapid în manieră staccato.^[8] Guţă se declară compozitorul tuturor pieselor apărute în această perioadă.^[1]

Încadrarea stilistică a muzicii din această etapă reuneşte mai multe rezultate, aparent contradictorii, care în fapt subliniază legătura dintre jazz şi muzica populară. Astfel, după modelele aplicate de folcloristica românească, muzica aparţine genului lăutăresc (în fapt, muzică populară a romilor din România). Însă puternica asemănare ritmică dintre unele dansuri româneşti rapide şi swing jazz a permis o paralelă cu subgenul jazz ţigănesc, venită din partea criticilor occidentali.^[8][9] În plus, acompaniamentul de chitară electrică (sau sintetizator ce sugerează o chitară) aminteşte îndeaproape de execuţia la pompe din acelaşi subgen; există şi alte elemente care legitimează această încadrare stilistică. De aceea, convenim ca în toate articolele despre Nicolae Guţă să facem referire la acele dansuri rapide, contratimpate, prin eticheta „jazz ţigănesc”; celelalte piese vor fi numite „lăutăreşti”.

Textele pieselor păstrează influenţe mari din muzică populară (tematica: dificultăţile vieţii, dragostea problematică, munca asiduă). Uneori, se cântă şi în limba romani (ţigăneşte). Videoclipurile sunt realizate cu puţine tăieturi de montaj, muzicienii mimând cântatul. Se filmează scene cu dansatori, în aer liber (pentru albumul video Iar îi nuntă mare-n sat, 1997).

Rege al manelelor

Muzica lui Guţă îşi schimbă traseul evoluţiei în mod spectaculos din anul 1998, începând cu discul Când am bani, eu dau la toţi. Orchestra cântăreţului se va îmbogăţi treptat cu instrumente electrofone (electrice şi electronice – vioară, acordeon, pian, chitară bas în varianta electrică, respectiv keytar, baterist electronic) şi are o sonoritate mai agresivă, tot mai depărtată de muzica lăutărească practicată iniţial de cântăreţ. Noua direcţie este încurajată şi de către colaborarea cu Sorina Şerban, cântăreaţă de manele, pe care Guţă o cunoaşte în jurul anului 1999, cei doi devenind amanţi.^[10] Ei vor înregistra împreună mai multe discuri (începând cu volumul şapte al discografiei cântăreţului, Plec de-acasă să fac bani).

Toate piesele apărute până la finele lui 2003, inclusiv cele de pe discul Doamne, ce fericit sunt! (Volumul 18), au fost compuse de Guţă. Începând cu Leader la toţi şmecherii (Volumul 19, ianuarie 2004), cântăreţul înregistrează şi preluări după alţi muzicieni. În aceeaşi perioadă, cântăreţul îşi deschide propria casă de discuri.^[1] Tot la începutul lui 2004, Guţă se autointitulează „rege al manelelor”^[11] (vezi detalii mai jos); el lansează în luna aprilie discul cu acelaşi nume (Volumul 21).^[12] Numai cu o lună mai târziu, lansează discul Regele dance,^[12] în tentativa de a îşi câştiga simpatizanţi din rândurile românilor iubitori de muzică pop; coperta discului oferă următoarea lămurire: „După ce a fost încoronat ca rege al manelelor, Nicolae Guţă îndrăzneşte mai mult, provocând trupe ca O-Zone, Paraziţii, Voltaj, Simplu, Cream, Blondy, 3Sud Est.”^[13]

Versurile pieselor lui Guţă se desprind treptat de inspiraţia folclorică şi pun tot mai mult în lumină tonul infatuat pentru care sunt acuzate manele în mod obişnuit: se vorbeşte despre averi fabuloase şi bunuri materiale inaccesibile, despre invulnerabilitatea şi influenţa eului. Acestea vin în opoziţie cu repertoriul anterior, în care era deplânsă viaţa trudnică fără sorţi de izbândă. Noile piese abordează uneori subiecte sentimentale, vorbind despre iubiri romantice (mai ales iubiri trecute) sau despre dragostea de familie, de lume. În vreme ce temele propuse în versuri rămân aceleaşi până în ziua de astăzi, limbajul muzical abordat de cântăreţ s-a esenţializat de-a lungul anilor. Modul în care influenţele (provenite din aproape toate genurile muzicii de consum gustate în România) sunt introduse în muzica lui Guţă este de multe ori novator, deşi combinaţiilor operate li se reproşează lipsa de gust.

Mai târziu, piesele vor avea aranjamente emfatice, cu un surplus pentru frecvenţele joase (de bas), o secţie ritmică gălăgioasă şi sintetizatoare cu timbre neconvingătoare. Cu timpul, aranjamentul şi producţia muzicală au fost ameliorate, experimentându-se timbre noi (orchestre de coarde, flaute, efecte sonore împrumutate din muzica pop ş.a.) şi îmbunătăţindu-se dozarea – mixajul, dar şi densitatea ritmică, a – instrumentelor. Din pricina grăbirii producţiei în interes comercial, se recurge adeseori la folosirea de loops pentru negativ (fragmente preînregistrate care se reiau pe parcursul piesei, de pildă pentru mai multe strofe).

Melodica lui Guţă este aproape neschimbată din momentul lansării în lumea muzicală (ornamentaţie încărcată, improvizaţii melodice frecvente). Piese recente precum „Sunt ţigan european” sugerează o tendinţă de întoarcere la stilul de început al cântăreţului, mai apropiat de jazz-ul ţigănesc (aici auzim şi scat-ul prin care a câştigat aprecierea criticilor din afară în anii 1990).

Familia muzicală Guţă

Nicolae Guţă a descoperit în mod întâmplător atracţia faţă de muzică a fiicei sale, Nicoleta, căreia i-a sprijinit debutul mai întâi în formula unui duet (tată şi fiică). Ulterior, Nicoleta Guţă a început o carieră pe cont propriu.^[6] Cântăreaţa este însă interesată mai mult de muzica populară etno şi pop, piesele cântate împreună cu tatăl ei prezentând astfel de influenţe.

Fraţii Nicoletei, Cosmin şi Nicu, au preocupări muzicale la rândul lor. Alături de tatăl şi sora lor, apar în postura de cântăreţi într-un proiect etno aflat în lucru (aprilie 2009). Nicu interpretează la clarinet şi tarabană, iar Cosmin este claviaturist.^[14]

Imaginea cântăreţului

În anul 2004, cântăreţul şi-a schimbat numele de familie (Linguraru), în cel de Guţă, numele de scenă sub care era deja cunoscut.^[15] Cântăreţul a construit prin videoclipuri şi textele cântecelor sale imaginea unui succes muzical incontestabil, dublat de câştiguri băneşti impresionante. Versurile lui Guţă pun toate acestea în seama inteligenţei şi abilităţii sale, sugerând în repetate rânduri aplicarea unei „reţete secrete” pentru reuşita sa.

Guţă poate fi văzut adesea în imagini îmbrăcat într-o ţinută lejeră (cămaşă de polo descheiată la guler), uneori şi în costum cu cămaşă şi cravată asortată. Cântăreţul poartă părul scurt. Pentru mulţi ani, un element definitoriu al imaginii lui Nicolae Guţă a fost mustaţa lată, pe care o îngrijea de la 17 ani, fără să o radă vreodată. Conform unei declaraţii făcute la televiziune, interpretul a spus că nu ar renunţa la ea în niciun caz.^[16] Într-o dimineaţă din septembrie 2008, Guţă s-a bărbierit neatent şi s-a văzut nevoit să renunţe la mustaţă, hotărându-se să şi-o radă în fiecare dimineaţă.^[17] Câteva zile mai târziu, a jucat un număr de stand-up comedy pe un text de Doru Octavian Dumitru inspirat din întâmplarea cu pierderea mustăţii, în cadrul emisiunii filantropice Secret Talent (postul Antena 1).^[18]

La începutul lunii februarie 2008, Guţă a fost invitat să cânte pentru angajaţii firmei de salubritate din Târgu Mureş. Pentru recital, interpretul s-a costumat într-o uniformă ca cele purtate de muncitori, făcându-şi apariţia cu o mătură în mână şi trăgând după el un tomberon.^[19]

În videoclipuri

Cântăreţul în ipostaza de actor în propriile videoclipuri evită de cele mai multe ori jocul propriu-zis (există scurte momente de joc în piese precum „Sunt tare”, „Albă ca zăpada” feat. Nicoleta Guţă ş.a.), preferând numai schiţarea unei atitudini glumeţe, cu o gesticulaţie pe potrivă.

Guţă este înfăţişat în videoclipul piesei „Cu cine m-am însurat” într-o costumaţie sărăcăcioasă, cu pălărie, cântându-i „soţiei” la o chitară electrică roşie Fender Stratocaster. În videoclipul piesei „Când se preda şmecheria” apare un actor copil care îl reprezintă pe Guţă în clasele primare (apariţia mustăţii la micul actor este un detaliu umoristic).

Poziţia lui Guţă faţă de lumea muzicală

Cântăreţul îşi exprimă în interviuri opinia şi interesul faţă de producţiile altor muzicieni, atât din genul manele, cât şi din alte genuri. De asemenea, ţine să sublinieze anumite aspecte legate de muzica ţigănească şi să rectifice păreri eronate încetăţenite privitoare la funcţionarea industriei muzicale.

Cel puţin în privinţa muzicii de manele, Guţă este convins de superioritatea interpreţilor romi faţă de români. El consideră că manelele se află într-o permanentă căutare de noi mijloace de expresie, devansând evoluţia tuturor celorlalte genuri muzicale. În termeni băneşti, Guţă explică importanţa foarte mare a obţinerii unui hit la nivel naţional (motiv al concurenţei acerbe dintre interpreţi) şi arată că nu vânzarea de discuri, ci susţinerea de recitaluri la evenimente festive este sursa reală de venituri pentru acest gen. La începutul lui 2006, cântăreţul considera doar trei nume notabile pentru manele: Adrian Minune, Carmen Şerban şi el însuşi.^[1]

Într-un interviu cu radiofonistul Cristian Hrubaru, Guţă şi-a declarat simpatia faţă cu formaţia O-Zone şi admiraţia pentru piesele grupului rock Holograf.^[20]

Cântăreţul dezaprobă puternic pirateria, dar tolerează plagierea în anumite cazuri. Este deranjat mai cu seamă de sabotarea de către piraţi a lansărilor de discuri (prin punerea pieselor furate în circulaţie înaintea datelor oficiale de lansare).^[1] Pentru detalii privitoare la plagierea muzicii şi imaginii lui Guţă, vezi mai jos.

Aprecierea publicului şi a criticii

În România

Publicul român. Guţă faţă de colegii săi

În anii 1990, Nicolae Guţă era familiar doar publicului din Valea Jiului.^[1] Prezentarea albumului Iar îi nuntă mare-n sat (1998) îl numeşte pe cântăreţ „un solist de excepţie, care, într-un timp relativ scurt, cu o voce şi un talent ieşite din comun, a reuşit să urce pe scara valorică a muzicii populare pe primele trepte, dacă nu chiar pe prima”.^[21] Întâlnirea cu Sorina Şerban în 1998 sau 1999 contribuie la popularitatea cântăreţului. În această perioadă, Guţă începe să se afirme în faţa publicului larg.^[22]

În 2004, la momentul când s-a autointitulat rege al manelelor, Guţă a dat naştere unor controverse puternice în rândurile colegilor săi. Titulatura, revendicată şi de muzicianul Costi Ioniţă,^[23] era considerată îndeobşte a aparţine lui Adrian Minune. În semn de protest, Minune nu se prezintă la ediţia a paisprezecea (2004) a concursului de frumuseţe Miss Piranda,^[24] deşi numele său era trecut pe afiş.^[25] Ca o împăcare simbolică, Guţă îl numeşte pe colegul său Adrian „împăratul manelelor”.

Într-un interviu din 2006, cântăreţul vorbea de şapte sau opt interpreţi care i-au plagiat imaginea sau muzica de-a lungul timpului. Cel mai cunoscut dintre ei este Liviu Mititelu, care a folosit în trecut titulatura Liviu Guţă. La vremea când acesta şi-a făcut debutul, s-a produs un scandal răsunător în presă; Nicolae Guţă îşi aminteşte: „Eu am ştiut de la început de acest Liviu Mititelu şi nu aş fi spus nimic dacă nu-mi strica faima cu melodii porcoase. Mulţi fani mă sunau să mă ia la rost de când am ajuns să cânt porcării dintr-astea şi cu fiecare în parte trebuia să duc muncă de lămurire că nu e vorba de mine. M-au apucat nervii şi l-am căutat când am aflat că semna angajamente în numele meu”.^[1]

Dacă în anul 2004 Guţă s-a bucurat de cele mai bune vânzări pentru un cântăreţ de manele (peste 250 000 euro, fiind urmat de Adrian Minune şi Carmen Şerban, fiecare cu 200 000 euro),^[11] clasamentele de mai târziu vor favoriza cântăreţi ai noii generaţii, ce abordează altă tematică (cel mai adesea, cântecul de dragoste) şi un stil muzical diferit. Prin urmare, interesul pentru noile apariţii muzicale semnate Nicolae Guţă s-a aflat în scădere în ultimii ani, iar acest fapt a stârnit reacţii variate din partea publicului şi a lumii muzicale. Mai cunoscut este conflictul dintre Guţă şi cântăreţul Florin Minune, materializat în piesele „Locul unu” (Guţă), respectiv „Nu mai eşti pe locul unu” (Florin Minune).

Critică muzicală

În România, nu există o critică de specialitate care să fi comentat muzica lui Nicolae Guţă.

Personalităţi publice despre Guţă

În ediţia emisiunii televizate Secret Talent ce l-a avut pe cântăreţ ca invitat, moderatorul Dan Negru a cerut să afle opinia actorului Mircea Albulescu (aflat în juriul competiţiei) privitoare la muzica lui Guţă. Răspunsul a fost: „deşi nu sunt un fan al manelelor, dacă mă uit numai la dânsul, îmi place cum cântă, nu ce cântă”.^[26]

Lingvistul George Pruteanu, militant împotriva manelelor,^[27] a intrat în contact cu cântăreţul în mai multe rânduri. Pruteanu a dezaprobat organizarea unui concert cu participarea lui Guţă în sediul unei case de cultură, motivând că instituţiile de stat nu ar trebui să permită difuzarea manelelor.^[2] În decembrie 2005, lingvistul a purtat un dialog cu Nicolae Guţă în emisiunea televizată Naşul, unde a dezbătut caracterul facil al muzicii şi vulgaritatea versurilor lui Guţă.^[28]

Peste hotare

Numele cântăreţului apare în afara României sub forma Nicolae Gutsa, popularizată prin lansarea în Franţa a discului cu acelaşi nume (1996). Repertoriul de manele al cântăreţului este mult mai puţin cunoscut decât muzica lăutărească abordată în anii 1990.

Critici muzicali. Guţă în relaţie cu folclorul şi muzica de jazz

Guţă a primit comentarii critice din partea a numeroşi specialişti interesaţi de „world music” (muzică folclorică şi populară non-anglofone) şi de muzică ţigănească. Numele său este citat în primul volum al cărţii World Music: The Rough Guide (1999), care tratează fenomenul muzicilor folclorice în Africa, Europa şi Orientul Apropiat: „un cântăreţ foarte apreciat, [Guţă] cântă muzică populară într-un stil contemporan (...) vocea este extraordinară”.^[29]

Criticul Kurt Keefner notează pe site-ul allmusic: „Domnul Guţă are într-adevăr o voce foarte interesantă şi sprintenă. Timbrul ei, aspru şi rotund în acelaşi timp, aduce cu acela al unui saxofon”. Comentatorul compară o latură a interpretării lui Guţă cu stilul sentimental al cântăreţului Aaron Neville.^[9]

Site-ul CDRoots apreciază: „Guţă e un cântăreţ îndrăzneţ, un interpret cu vână care este capabil să o imprime unei înregistrări. Este un rom dintr-un oraş minier din Transilvania, iar vocea lui pare să acopere ruptura dintre folclorul ţigănesc de la sat şi sonoritatea orăşenească, mai apropiată de jazz. În fapt, unele dintre piese sună de parcă ar fi desprinse din repertoriul lui Django Reinhardt. (...) Poetic, pasionat şi modern: Guţă merită cu siguranţă să fie apreciat printre cei mai buni.”^[8]

Tonul violent abordat după 1998 de Guţă este dezaprobat şi ironizat de critica Deanne Sole. Confruntând piesele „De când te iubesc pe tine” (1994) şi „Bag duşmanii-n portbagaj” (1999, titlu alternativ pentru piesa „Am pistol şi celular”), aceasta comentează: „[În «De când te iubesc pe tine»,] Guţă dezvăluie o voce sentimentală, frumos vibrată. Îţi vine mai uşor să ţi-l imaginezi privindu-şi cu tristeţe duşmanii decât să-l vezi băgându-i în portbagaj.”^[30]

Publicul din străinătate

Guţă este citat ca influenţă muzicală de către formaţiile: Oriental Shuffle^[31] şi The Red Rag^[32] (Franţa), Briga^[33] (Canada), The Balkan Shout Out^[34] şi Slavic Soul Party!^[35] (Statele Unite ale Americii), Nadya's 101 Candles Orkestra^[36] (Australia) ş.a. Regizoarea de film britanică Sally Potter este o iubitoare declarată a muzicii cântăreţului, remarcând că „Guţă este dezaprobat de intelectualii români” şi că „este o comoară naţională care ar merita admiraţie în ţara sa”.^[37]

Alte activităţi

În 2007, cântăreţul a deschis S.C. Nicolae Guţă Com 2004, companie ce a funcţionat atât ca birou imobiliar, cât şi ca agenţie de impresariat artistic. Sediul companiei a fost instalat în apartamentul cântăreţului din Piaţa Alba Iulia, Bucureşti.^[38] La finele lui 2008, Guţă a hotărât să renunţe la afacere, deoarece nu mai obţinea niciun profit de pe urma ei.^[39]

La începutul lui 2009, cântăreţul avea în plan să înfiinţeze o fermă de cartofi şi porumb. În acest scop, cumpărase un teren de 20 ha în împrejurimile oraşului Haţeg (jud. Hunedoara), dar nu a putut obţine un credit bancar pentru demararea afacerii. Guţă pune în seama crizei economice mondiale atât stagnarea agenţiei bucureştene, cât şi eşecul proiectului agricol, comentând: „Din păcate, nu mai merge nimic acum.”^[39]

Viaţa personală

Relaţii sentimentale

La vârsta de 16 ani, Guţă a ales să trăiască alături de Mariana, pe care cântăreţul o numeşte soţia lui, deşi nu sunt căsătoriţi legitim. „Noi nu avem nevoie de acte pentru a ne declara sentimentele. Ea e mama copiilor mei”, comenta cântăreţul în 2005. Împreună au patru copii (începând cu cea mai mare: Nicoleta, Marian Cosmin, Daniela şi Nicuşor). Guţă a ridicat trei locuinţe somptuoase în localitatea Petroşani pentru copiii săi; fiind nevoit să lucreze la Bucureşti, cântăreţul a lăsat lucrările în grija fratelui său, Samir, şi a Marianei.^[3] În iunie 2005, fiica cea mare, Nicoleta, s-a măritat în Petroşani cu un taximetrist şi a primit de la tatăl ei ca dar de nuntă o vilă în valoare de 250 000 euro.^[40]

În 1999, Nicolae Guţă a cunoscut-o pe cântăreaţă Sorina Şerban. Până la începutul anului 2005, cei doi au fost amanţi, Guţă refuzând căsătoria. Soarta relaţiei cântăreţului cu Mariana este descrisă diferit în presă. Astfel, publicaţia Ziarul afirma în 2005 că Guţă nu vrea să renunţe la Mariana.^[10] Dimpotrivă, cotidianul Libertatea consideră că relaţia cântăreţului cu Mariana se încheiase în 1999.^[22][41]

În 2006, cântăreţul a cunoscut-o pe Narcisa, originară din Focşani,^[4] care a dat naştere unui băiat la sfârşitul aceluiaşi an.^[42] Guţă a explicat de ce evită să se căsătorească: „Niciodată n-am oficializat o relaţie, sunt convins că certificatul nu face mai fericită o relaţie. Căsătorie? Nu în viitorul apropiat, îmi place să fiu burlac. Iar când o fi şi-o fi, o să întocmesc acte la notar, ca la divorţ să nu fiu nevoit să împart ce am agonisit din munca mea.”;^[4] „Nu vreau să împart averea mea cu nimeni. În orice relaţie s-a dovedit că doar eu am muncit.”^[42]

Conform cotidianului Libertatea, Nicolae Guţă este tatăl a unsprezece copii, dintre care îi recunoaşte numai pe cei patru fii ai Marianei şi pe băiatul născut în 2006 de Narcisa. (Libertatea subliniază: „Deşi manelistul nu a vorbit niciodată în presă despre numărul urmaşilor săi, apropiaţii acestuia din Petroşani (...) dau ca sigur numărul 11.”^[22]) Ceilalţi şase nu figurează între moştenitorii legali ai cântăreţului.^[41]

Cântăreţul este autorul exprimării „pe sistem turbo”, referindu-se la activitatea sexuală foarte bogată a lui sau a altor persoane,^[17] dar şi la un stil de viaţă foarte solicitant.

Sănătatea

Amintindu-şi de anii petrecuţi ca muncitor la Regia Apelor din Petroşani, Guţă a explicat: „pe vremea aia munceam opt ore, acum (2006 – n.n.) muncesc de două ori mai mult, dar îmi place ceea ce fac”.^[6] Vreme de mai mulţi ani, cântăreţul a neglijat somnul, cheltuindu-şi nopţile în seama muzicii. În plus, a abuzat de băuturi alcoolice. În 2005, a primit din partea medicilor cardiologi diagnosticul „angină instabilă”. Din acel moment, cântăreţul şi-a schimbat programul de viaţă, renunţând parţial la băuturi spirtoase şi participând la mai puţine recitaluri. În 2008 declara: „nu urmez niciun tratament, pur şi simplu consum mai puţin alcool decât o făceam înainte şi beau doar ocazional şi în limitele bunului simţ”.^[43]

În 13 iunie 2005, în timpul spitalizării la Bucureşti, pe Internet a circulat vestea falsă a morţii cântăreţului. Ştirea, probabil inspirată de o alarmă falsă anterioară, potrivit căreia cântăreţul Michael Jackson s-a fi sinucis, a avut un impact puternic asupra iubitorilor muzicii lui Guţă. Sorina, fosta lui amantă, a primit telefoane pentru lămuriri, cântăreaţa fiind la rândul ei surprinsă de zvon. Guţă nu a fost mirat de propagarea ştirii false, în schimb cântându-le fanilor săi versurile „Guţă încă n-a murit/Doar un pic s-a odihnit”.^[44]

În aprilie 2006, cântăreţul a suferit o intervenţie chirurgicală plastică pentru corectarea formei nasului.^[4] Motivul era o deviaţie de sept; din cauza operaţiei, cântăreţul a întâmpinat dificultăţi de respiraţie, astfel încât a trebuit să fie operat din nou la începutul lui 2007. Cele două intervenţiile au fost efectuate în România, Guţă mărturisindu-şi încrederea în medicii români.^[45] Totuşi, o a treia operaţie a fost efectuată în februarie 2008 la Nantes (Franţa), în urma căreia cântăreţul s-a declarat foarte mulţumit de rezultate.^[46]

Interpretul suferă de aviofobie (teama de a zbura). Se vede însă nevoit să călătorească frecvent cu avionul, îndeosebi atunci când urmează să susţină concerte în străinătate.^[47]

Starea materială

Guţă se consideră o persoană atentă la cheltuielile băneşti; cunoscuţii săi îl numesc chiar zgârcit. Unii admiratori sunt nedumeriţi sau chiar dezamăgiţi întâlnindu-l, constatând contrastul faţă de imaginea de risipitor susţinută în versurile şi videoclipurile sale. Cântăreţul îşi explică cumpătarea prin faptul că a copilărit într-o familie săracă.^[4]

Astfel, Guţă declară că nu a făcut excese în privinţa bijuteriilor, a automobilelor, a sejururilor şi că nu are datorii financiare.^[4] A agonisit bijuterii de aur ce cântăresc trei kilograme, reprezentând 150 000 euro. Este proprietarul a două apartamente situate în centrul Bucureştiului (bulevardul Unirii şi Piaţa Alba Iulia), al unei case în Bucureştii Noi şi a celor trei vile deja amintite, ridicate în Petroşani (imobilele cântăreţului sunt estimate la un total de 1,6 milioane de euro).^[42] Îşi doreşte să aibă o reşedinţă în cartierul bucureştean Primăverii, însă, conform unui interviu din 2006, încă nu îşi permite o asemenea cheltuială. În acelaşi interviu, Guţă enumeră o parte din automobilele deţinute: în jur de treisprezece Dacii, dar şi maşini de lux, între care mai multe Mercedesuri şi un BMW seria 5 obţinut prin leasing. Cântăreţul preferă să conducă un automobil Dacia şi nu o maşină mai scumpă, de teama unui eventual accident rutier.^[4]

În 2007, cântăreţul declara că nu are încredere în bănci, preferând să îşi depoziteze banii şi alte valori într-un seif.^[48][49] Cu toate acestea, la începutul lui 2009 a avut o încercare nereuşită de a obţine un credit bancar.^[39]

Guţă în cultura de masă

În pictură

• Pictorul Costin Craioveanu a realizat în 2007 o serie de 15 lucrări care înfăţişează citate din versurile unor manele binecunoscute. Una dintre lucrări se numeşte „Sună telefoanele ca dracii, vine milioanele [sic!] cu sacii”, după versurile piesei de Nicolae Guţă feat. Şuşanu şi Don Genove, „Sună telefoanele” (2006).^[50] (De remarcat că dezacordul gramatical „vine milioanele” nu apare în versurile piesei.)